Uneori mă gândesc să trăsnesc un portal despre kino-uri. Da când mă uit că lumea se pișă uncrop la diferite insăpșânuri și forsajuri, ap îmi dau o palmă și continui munca mea zilnică și silnică de filmogolic înveterat. Să purcedem.
Abbas Kiarostami - 2012 Like Someone In Love
Domnul Abbas este un iranian cu un limbaj cinematografic aparte și un bagaj de premii impunător. Ultima lui peliculă e despre dragoste, după cum, probabil, v-ați dat seama după denumire. În general mai toate filmele lui Kiarostami sunt despre dragoste, despre dragostea de viață, dragostea de apropiați, dragostea de frumos ș.a.m.d. "Like Someone In Love" ne povestește, probabil, despre dragostea eternă, dragostea care nu îmbătrânește niciodată, dragostea care este capabilă să facă nebunii întodeauna. În orice situație viața devine mai interesantă dacă de porți de parcă ai fi îndrăgostit, asta chiar dacă nu ești îndrăgostit. În orice situație există o vecină care are un singur hobby - să se uite toată ziua prin fereastră la lumea de afară. Filmul nu este recomandat pasionaților de dinamică blockbuster-кая. Dinamica peliculei date vine din compoziția cadrului, din narațiunea lentă și liniștită la început și absolut explozivă spre final. Finalul în genere rupe buca, așa că cine are ochi și un pic de dragoste pentru a șaptea artă, să privească.
Takeshi Kitano - 2012 Outrage Beyond
Eu cred că Takeshi nu trebuia să filmeze continuarea mega-action-comediei "Outrage". Pentru că s-a primit un fel de ни рыба, ни мясо. În "Outrage Beyond" bravii yakuza conversează, conversează și iar conversează. Carne e așa de puțină încât și un vegetarian ar putea rezista, umoru-i un pic cam bleg, de parcă dialogurile ar fi fost scrise de un bețiv în sevraj. Și cel mai important, aproape toate victimele sunt împușcate. Da eu m-am deprins demult că yakuza omoară mai cu stil, mai cu gust: o șurubelniță în cerul gurii, un cuțit de tăiat hârtie înfipt în obraz, niște ulei încins pe spinare. În orice caz scena cu baseball-ul merită văzută. Și da, fiți foarte atenți când un japonez vă întreabă dacă jucați baseball, mai ales dacă el îi yakuza.
Stanley Kubrick - 1956 The Killing
De la Kubrick încoace se știe că dacă la începutul filmului apare o pizdă proastă, înseamnă că la sfârșit o să moară toți, sau aproape toți. Și mai grav e când pizda proastă-i măritată cu un подкаблучник pe care niște flăcăi serioși îl bagă întro дело. Unul din primele filme a maestrului Kubrick vine să exploreze genul noir cu personaje masculine binedefinite, tensiune de boiler Ariston și imagini de geniu, chiar dacă de geniu începător. Narațiunea e un pic ciudată, fiind însoțită de vocea povestitorului aproape pe tot parcursul filmului, însă dacă ne gândim că e vorba de anul 1956, când cinefilul încă aștepta mură-n gură de la filme, ap' merge. "The Killing" nu este cu siguranță cel mai bun film al lui Stanley, însă este unul obligatoriu. Jur pe 1234 de kilometri de peliculă Kodak.
Andrei Tarkovsky/Aleksandr Gordon/Marika Beiku - 1958 The Killers
Filmul studențesc turnat de Andrei Arseneevici cu câțiva colegi de facultate reprezintă, probabil, unul din cele mai bune scurtmetraje a tuturor timpurilor. Asta nu am zis-o eu, da o duzină de critici de film care se fac că pricep. În orice caz prima parte a scurtmetrajului te ține în tensiune de parcă ai sta cu arătătorul și degetul mare întro priză de 220 volți. Scurtmetrajul reprezintă o adaptare a unei povestiri de Ernest, acel care-i Hemingway. Până la urmă un lucru mă frământă: oare ce notă ar lua Tarkovsky cu filmul dat la Academia de Arte din Moldova?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu