Îmi plac cimitirele. Îmi place cimitirul Armenesc, probabil cel mai glamuros cimitir din Moldova. Unde în altă parte ai putea să te primbli pe huma cutreierată de viermii care mănâncă osemintele lui Grigore Vieru? Unde în altă parte ai putea să vezi un motan căţărat pe piatra lui Liviu Deleanu care te mănâncă cu privirea unui bandiţel infantil. În cimitirul Armenesc poţi discuta cu toţi eroii basarabeni deodată. Clar lucru, în discuţie mai intervine câte un пидор de alde Бельский. Despre asta şi două filme semate de Godard şi încă cineva vorbim altă dată. Pentru că la moldoveni e primit să laşi lucrurile pe altă dată. Peste o oră, ar fi bine dacă pesеe o zi, extraordinar dacă peste o săptămână şi promiţător dacă peste un an. Ne place să lăsăm lucrurile pe ziua de mâine, pentru că mâine s-ar putea să ne odihnim în sicriu. Orice moldovean aşteaptă şi pregăteşte sicriul. Lăcaşul erodat de dinţii viermilor şi greutatea pământului. Ar fi interesant să cunoşti istoria pământului care împlineşte сimitirul Armenesc. Dar să revenim la faptul că unele muzici nu vor muri niciodară. Plebeii oricum n-o să vrea să înţeleagă. Îi înţeleg.
Eu nu mor
Consum, evaluez, zbor
Eu nu mor
Las, reprofilez, ador.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu