Groparii
Iarna s-a abătut peste Moldova precum sergentul sovietic Gnoinîi peste mezina familiei Spătaru în vara anului 1945. Zăpada a acoperit indolent toată ţara colorând întrun alb imaculat zoaiele şi murdăriile, păcatele și crimele săvârșite de-a lungul veacurilor. Doar crucile răsăreau de sub albeața bolnăvicioasă care acoperise cimitirul. Doi bărbaţi sapău o groapă cu greu. Pământul îngheţat nu dorea să se supună loviturilor de hârleţ şi necătând la frig sudoarea curgea şiroaie de pe frunţile groparilor precum cauciucul curge pe scoarța arborelui care plânge. După aproape o oră de muncă sisifică groapa era gata forțândui pe cei doi să se așeze pe marginea ei și să-și aprindă câte o ţigară în tăcere. Tolea fumează Temp iar Anton, mai tânăr fiind, preferă Red & White Lights. Sticla de rachiu şi cana de metal scoase de undeva de Anton încep un proces agale de dute-vino. Procedura se repetă în intervaluri scurte de timp, câţiva corbi roiesc gălăgios în aerul îngheţat de cimitir.
- Cât de grea n-ar fi viaţa în ţara asta totuşi avem cel mai mare cimitir din Europa, spune Anton îngropând în noroiul înghețat mucul umil de Red & White Lights.
- Din zapadnaia Evropa Antoane. Măcar la morţi suntem pe primul loc. Numai că nici moartea nu-i uşoară în ţara asta, cumpără loc, cumpără sicriu, coroane, pomeni, plăteşte slujba, e cam scump să mori în ziua de azi.
Pavel umple cana cu rachiu, trage un fum de Temp după care aruncă mucul şi întinde cana colegului.
- Și dacă nu ar fi scump să mori noi din ce am trăi bade Tolea? Totul e scump azi, şi iaca o sută de lei pentru o groapă nu-mi pare preţu cel mai normal. Ce faci în ziua de azi cu o sută de lei? îţi ei o bucată de cârnaţ stricat, o bere şi un pachet de ţigări. Și când te gândeşti că noi construim casa de veci a omului, locul unde va putrezi şi de unde va porni noua lui formă de viaţă, locul în care îi dispar toate supărările şi frustrările. Cât este în viaţă omul încearcă să fie diferit de alţii, unul devine rasist, altu gomic, unul îl urăşte pe rus, altu pe român, unul devine filozof, altu bandit, şi numai în împărăţia asta a noastră toţi sunt egali şi fericiţi şi nimeni nu este supărat. Noi construim un fel de comunism absolut, pentru că comunismul este posibil numai în cazul în care toată societatea este moartă. URSS-ul avea să reuşească dacă se transforma într-un cimitir de proporţii bade Tolea, oare nu asta a încercat să facă Stalin?
- Eu zic să apeși oleacă pe tormoz Antoșa și să-l dai în pizda măsii pe Stalin. Eu înțeleg că tu înveți la filozofie sau teologie sau cum chizda măsi îi mai zice la institutu cela a tău numa că păstrează-ți vâibonurile estea pentru deștepți. Comunism, anarhism, fașizm, unire, nie cac to nii po hui, eu in viata asta vreu să mă simt ghine, să am ce pune în stomac și unde să-mi odihnesc trupul, da și urmează după ce se stinge becul nu prea mă interesează. Cum zicea un bătrân odată: nu te teme de moarte, pentru că când tu ești - ea nu este, iar când ea este - tu nu ești.
- Bătrânul despre care vorbești a fost Socrate, știi că a ales să bea otravă de cucută de bună voie în loc să fugă de la moarte?
- Dacă era prost.
- Nu era prost bade Tolea, adică era prost, chiar el spunea că nu știe nimic. Pur și simplu a înțeles chintesența morții care își pierde din semnificația groaznică de oroare în momentele de revelație divină. Iar rațiunea după părerea mea este divinitatea supremă, Alfa și Omega și Ahura Mazda.
- Blea, studentic, fii mai prastoi ori eu nu mai merg după a doilea ștâri. Pașol tî nahui cu vorbe de aestea șiușite.
- Păcat ce vorbești bade. Chiar nu te interesează ce rămâne din conştiinţa noastră şi pentru cât timp? Reuşim să realizăm oare că am murit sau nu? Mă cuprinde o groază nebună când m-ă gândesc la singurătatea asta cosmică. Ce se întâmplă cu noi după moarte? Suntem conştienţi? Inconştienţi? Suntem particule iraţionale de energie sau ample coagulări de nirvana? Aş prefea să cred în veridicitatea reîncarnării şi să renasc de fiecare dată. Pohui de nirvana şi de faptul că nu voi ţine minte nimic din viaţa anterioară. Îmi place existenţa asta de aici indiferent dacă în stare de om, animal, brusture sau ocean.
- Uăi copchile uăi! Știi vorba ceia populară? Nu lua în cap, e în gură. Skidanește mai bine 10 lei și spânzură-te până vin eu în pizda măti, și ai să vezi cum e acolo, frig, cald, ghine, rău, luminos sau întuneric.
Tolea se ridică luând 10 lei de la Anton și se îndreaptă spre poarta țintirimului. Zăpada urlă scârțâind sub picioarele lui amețite. Anton rămâne singur cu corbii și gerul și își mai aprinde un Red & White Lights cu un chibrit produs la o fabrică din Belarus. Peste ceva timp Tolea revine cu un pachet.
- De care ai luat de data asta, Țărăncuța sau Sandu?
- Makarov bleadi! Tolea scoate de sub poală un pistol și îl împușcă pe Anton în frunte cu o mișcare automată, de parcă toată viața nu a fost gropar ci călău în vreo una din dictaturile militare din Africa. Tânărul Anton cade cu fața înmărmurită în zăpadă.
De ce e întuneric? Și de ce mă doare capul atât de tare? Câtă votcă am băut ieri? Un miliard de întrebări retorice roiesc în capul lui Anotn care încearcă să deslușească prin întuneric unde se află. Simte lemnul umed cu mâinile și este cuprins de o revenire claustrofobică a memoriei care îi face sângele să înghețe în vene. Își aduce aminte de discuția cu Tolea și începe să urle precum un martir de pe care călăul smulge pielea centimetru cu centimetru. Începe a lovi cu pumnii în sus și capacul coșciugului cedează căzând jos.
Anton se află în coșciug întrun magazin de sicrie. Se ridică și privește mirat în jur. În afară de casierița blondă și un moșnegel cărunt în magazin nu mai este nimeni. Casierița și moșengelul nu-l observă continuând discuția despre superioritatea lemnului de stejar. Anton iese din magazin stupefiat și se mișcă spre bodega alăturată încercând să găsească o explicație reală la ce i s-a întâmplat. Ușa bodegii cu inscripția Porțile Raiului se deschide cu un scârțâit infernal. Nu este nimeni în bodegă la această oră matinală. Anton se așează la o masă din colț și scoate ultima țigară Red & White Lights din buzunar. Începe a căuta un foc buimac și nu găsește decât câteva chibrituri arse. De masă se apropie mântuitorul Isus Christos cu o sticlă de bere Chișinău nefiltrată. Deschide sticla cu un zgomot specific după care îi întinde lui Anton o brichetă.
- Cere și ți se va da creștine, spune Isus trecând amical cu palma peste umărul lui Anton.
- Mersi mult dar nu beau înainte de examen.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu