4 aprilie, seară, un autobuz de rută Chişinău-Braşov aşteaptă tăcut vre-o 20 şi ceva de bloggeri pentru ai duce în inima muntoasă a României. Pe mulţi din ei îi văd pentru prima dată pe viu. Diferiţi, frumoşi, glumeţi, zâmbitori - români. Autobuzul porneşe, scot un Nucul de Aur şi câteva beri Chişinău, socializarea începe cu dreptul. Trecem vama, ne trezim într-o dimineaţă de vis în Poiana Braşov în care experimentez două din cele mai dulci ore de somn pe care le-al avut vreodată.
5 aprilie, un pic ameţit după socializarea de ieri. Începe seminarul Informaţie-Mesaj-Atitudine. Eugen Tomac, Secretar de stat pentru românii de pretutindeni, ne salută. Aud o limbă românească perfectă şi mă simt român printre români. Începe primul seminar cu Dorin Matei, redactor-şef la Magazin Istoric. Dezbatem problema identitară a românilor din afara României actuale şi vorbim despre influenţa şi responsabilitatea bloggerilor. Mă dau cu părerea. Vorba lui Eminem: people say that i'm a bad influence, i say the world's already fucked i'm just addin to it.... Accept responsabilitatea atunci când citiorul meu este raţional, inteligent, deştept şi are capacitate de analiză a informaţiei. Îl văd direct la pulă pe cititorul prost, comunist, moldovenist ş.a.m.d.De cât să mă citească o armată de oi mai bine mă citeşte o haită de lupi. Plec să văd împrejurimile Poienii împreună cu Ion Uruşciuc - colegul meu de cameră pe care simt că l-am chinuit cu damful alconautic pe durata întregului seminar.Vine seara, socializăm cu toată lumea la o bere şi un Jack Daniels.
6 aprilie. Seminarul începe cu George Damian, blogger ziarist şi istoric. George ne prezintă o scurtă istorie a Braşovului şi ne invită să discutăm Lumea e cam mahmură, ideea de a vizita în fugă Braşovul devine tot mai tentantă pentru mine, Alex Gurdila, Alex Lebedev şi Ion Uruşciuc. Ieşim afară, George Damiam fumează o ţigară, discutăm, îl acceptăm cu cea mai mare plăcere drept ghid prin Braşov. Urcăm în maşina lui George unde spre marea mea bucurie începe să cânte unul din cele mai bune live-uri din istoria muzicii - Pantera: Official Live - 101 Proof. George opreşte în câteva locuri mai înalte pentru a ne prezenta priveliştile Braşovului de la altitudine, eu sunt într-un extaz de la un peisaj pitorec sută la sută româneasc accentuat cu pedantismul arhitectural nemţesc, întrun cuvânt sunt в ахуе! Coborâm în oraş, vizităm biserica românească şi prima tiparniţă din România ( a diaconului Coresi), stăm în băncile primii şcoli (clasa de şcoală Anton Pann) şi ascultăm cu nesaţ ghidul super-erudit. Văd Kazania lui Varlaam în original şi primul text româneasc datat cu secolul XII sau XI, mă piş apă de gheizer de la emoţiile şi starea de spirit care mă curpinde la vederea acestor comori istorice, îl trimit de o mie de ori în gând pe Vasile Stati în pizda măsii şi mergem mai departe. George ne lasă pentru că are treburi şi plecăm spre Biserica Neagră. Revenim în poiană, reîncepem socializarea cu Jack, cognac de Bălţi şi bere, bem cu nesimţire din sticla de Jaggermeister al lui Victor Chironda Discutăm: despre diavol, despre istoria românească, despăre hip hopul românesc, încet dar sigur pierd firul şi mi se stinge lumina.
7 aprilie. Mă trezesc mahmur, cu lapsusuri de memorie, cobor în sala de seminare, timp de vreo două ore nu realizez nimic şi încerc să-mi dau seama unde am lăsat ieri portofelul şi geaca. Le văd aşezate pe speteaza unui scaun. Mă calmez. Din toată ziua de semiar reţin doar fraza lui Eugen Tomac: Ion Iliescu şi Vladimir Voronin sunt 2 bolşevici care trebuie luaţi de guşă. Îmi aduc aminte că în seara zilei anterioare am înregistrat o poezie scrisă de Dragoş Galbur, îmi dau seama că e 7 aprilie. Ajung iarăşi în Braşov, intru în Cărtureşti şi iau Istoria Frumuseţii de Umberto Eco şi Interminenţele Morţii de Jose Saramago, spiritul meu librofilic se calmează.
Revin în tabără, mă simt chiulangiu, dar bine. Vine seara, socializăm.
8 aprilie - mă simt ca şi ieri dimineaţa, beau o cafea şi cobor în sală unde ne aşteaptă o discuţie amicală de încheiere. Glumim, discutăm, şi ne luăm câte un pic rămas bun. Tot ce are început are şi sfârşit. Beau câteva beri, revine autobuzul. Pornim la drum, din Braşov mai urcă ceva lumea care pleca în Chişinău, unul din ei spune că mă cunoaşte şi-mi propune legale - îl trimit în pulă. Mă întristez la văzul a astfel de basarabeni, includ player-ul unde Raku îmi unge sufletul. Mă trezesc în Chişinău, e frig şi miroase a rusificare.
P.S. mulţumiri lui Eugen Luchianiuc şi Dragoş Galbur pentru că au crezut în noi. Mulţumri pentru DRP, Eugen Tomac, Vlad Durnea, Alexandru Râşneac ş.a. - atât timp cât vor exista astfel de români mari va exista şi România Mare. Mersi colegilor şi bloggerilor pentru că mi-au dat posibilitatea să-i cunosc. Şi da: Basarabia e România!
P.P.S. - poze pe facebook în scurt timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu