marți, 20 octombrie 2009
VIP (VAN_IMPOTENŢĂ_PUTREFACŢIE)
La început erau şefii de triburi şi şamanii. Şefii dirijau viaţa tribului iar şamanii păstrau controlul asupra gloatei. Mai apoi au venit împăraţii şi astrologii. Împăraţii tăiau capurile iar astrologii le aşezau în armonie cu ciclul solar. Şi mai apoi au venit regii şi alchimiştii, şi, în sfârşit, au venit politicienii şi copywriter-ii. Copywriter-ii confecţionau imaginea perfectă a politicianul, politicianul în schimb oferea cariera perfectă pentru copywriter. La un moment dat în ambele tabere a apărut întrebarea cum să oferim acestui conglomerat de produse politice şi producători politizaţi o identitate unică, intangibilă şi în afara oricărui reproş. Aşa a apărut noţiunea de VIP, pe cât de seacă şi neimportantă pentru adevărata elită (dispărută pe parcurs în tabere de odihnă cu termen de putrefacţie nelimitat)pe atât de plină de sens pentru căcăţeii lăsaţi de Tătuca în oală peste noapte. VIP-urile s-au distanţat imediat de restul lumii, sau ascuns după brand-uri şi trend-uri luxoase, şi-au construit castelul propriei prostii şi au rupt orice legătură cu lumea. Constant din castel mai apărea câte un tabloid terfelit care le oferea muritorilor posibilitatea de a gusta un pic din saliva VIP-ului. Muritorii, proşti fiind, pierdeau limita consumului şi se lăsau turmentaţi de fericirea artificială. Morala, etica şi bunăvoinţa dispăreau treptat oferind loc invidiei şi setei de bani. VIP-urile la vederea unei astfel de situaţii au încercat să schimbe situaţia. Doar că nu mai aveai ce schimba. Totul este aşa cum este. Ne-am împotmolit în visele care barem nici nu sunt ale noastre. Mă miram că nu mai visez de cîţiva ani, şi-mi dau seama că bine fac. Voi ce visaţi?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu