Lars von Trier 1987 Epidemic

Europa este bolnavă. Partea a doua a E-trilogiei a pus începutul stilului documentarist dezvoltat pe parcurs de von Trier pînă la absurd. Epidemic spre deosebire de The Element of Crime vine în nuanţe alb-negru cu ştampila roşie în colţul ecranului... cu o cameră scăpată din lesă care te face să simţi fiecare emoţie a personajelor. E vorba despre un film în film: eroii principali (Lars von Trieri şi Niels Vorsel - scenariştii filmului) trebuie să prezinte un scenariu intitulat "Poliţistul şi curva". Discheta cu scenariul este goală aşa că personajele sunt nevoite să rescrie totul, doar că, story-line-ul se schimbă total şi în loc de poliţişti şi curve autorii decid să facă un film despre o epidemie de ciumă. Europa este bolnavă. Pe parcurs ciuma se revarsă subtil din scenariu molipsind eroii peliculei. Tema hipnozei revine, de astă dată cu mult mai deranjant decît în The Element of Crime. Toată gama asta de emoţii este împodobită pe alocuri cu muzica lui Wagner. Nu m-am putut desprinde de ecran timp de o oră şi ceva. Doar emoţii... doar limbaj cinematografic inedit. Nu încerca să înţelegi un film de von Trier, încearcă să-l simţi.

Tweet

Lars von Trier 1984 The Element of Crime

Debutul lui Lars von Trier şi prima parte din trilogia dedicată Europei. Un trip deranjant pe alocuri, în tonalităţi noir, o distopie hipnotică cu referinţă (naezduri) la filmele lui Andruşa Tarkovsky şi Serioja Eisenstein. Practic toată acţiunea se petrecea în căpăţâna eroului principal (detectivul Fisher) în timpul unei ore de hipnoză. Totul e umed, totul arde, un car cu mere cade în apă împreună cu calul ca mai apoi să urmărească personajul până la sfârşit. Fisher îşi reaminteşte întîmplările de cîţiva ani în urmă, cînd se afla neponeatno unde în Europa şi investiga crimele unui ucigaş în serie care scotea maţele din minore. Investiga nu aşa cum fac musarii noştri, la un pahar de jin, da după metoda elementului crimei, metodă dezvoltată de şeful lui - Osbourne, tot un dalbaiob jumate care pînă la urmă se spânzură. Metoda constă în identificarea totală cu criminalul, de la haine şi traseu până la durerile de cap pe care le avea acesta. Până la urmă Fisher gâtuie o fetişcană - aşa-i cînd începi să te bagi în pielea maniacilor. Aluziile la metodele de actorie folosite de von Trier vin cu duiumul, la un moment dat nu mai înţelegi cine e criminalul: Harry Grey, Fisher ori Lars von Trier blea? În orice caz debutul a luat boul de coarne din start primind Marele Premiu Tehnic la Festivalul din Cannes 1984. Şi dacă cineva te întreabă în timpul orelor de actorie de ce te chinui atâta? Răspunzi: pentru că vreau plăcere! Continuăm degrabă cu partea a doua din trilogia Europei. Şi nu uitaţi: elementul crimei nu e în societate, ci în natura omului. Ascundeţi cuţitele din casă.

Tweet