joi, 26 decembrie 2013

Artefuck 4 - 3 politicieni sufocaţi de bluza românească

Trei politicieni  pe care-i strânge bluza românească


În anul 1940, unul din iniţiatorii mişcării fauviste, pictorul francez Henri Matisse a realizat tabloul “Bluza Românească”. Tabloul i-a fost inspirat acestuia de prietenia cu pictorul roman Theodor Pallady şi dragostea faţă de plastica actriţei Elvira Popescu. Se pare că această bluză celebră este îmbrăcată şi acum. O mai încearcă şi unii politicieni de la noi, doar că, îi cam strange.

Marian Lupu

E clar că bluza românească îl cam strânge pe Marian Lupu, dacă nu chiar sufocă. Mai mult, acesta acceptă faptul că bluza (citeşte limba) moldovenească este identică cu cea românească, însă, dacă tot îl strânge, preferă să-i zică moldovenească. Noi îi recomandăm domnului Marian Lupu să nu se mai ascundă după vorbe ştiinţifice şi să îmbrace o bluză enormă rusească. Una care iar sta foarte bine şi nu l-ar mai sufoca atât. La o adică, această bluză i-ar aduce şi un electorat haute-couture domnului Lupu. Iar electoratul enorm, ştim bine, reprezintă trendul major şi etern în fashion-ul politicii moldoveneşti.

Mihail Garbuz

Dacă l-aţi întreba pe domnul Garbuz de ce sunt rele drumurile în Moldova, de ce avem cele mai mici salarii şi cele mai mari preţuri din Europa, de ce cumătrismul e la modă iar corupţia e bine primită în fiecare casă? - domnul Garbuz va răspunde: din cauza bluzei româneşti (citeşte limbii). Probabil domnului Garbuz nu-i place arta fauvistă al lui Matisse. Sau poate îi place, însă aşa şi n-a reuşit s-o înţeleagă. Aşa că domnul Garbuz susţine că bluza românească (care în concepţia lui e moldovenească) i-a fost furată. Este ciudat că toate aceste lamentări artistice sunt expuse de Garbuz în limba rusă. Însă în ziua de astăzi, în Moldova, nu ne mai miră nimic. Îi recomandăm totuşi domnului Garbuz să-şi schimbe numele în Harbuz, aşa, mai moldoveneşte.

Mihai Ghimpu

Am eu o vagă impresie sau Mihai Ghimpu a dispărut din scena politică a sfârșitului de an. A dispărut politicianul care se fălea atâta timp cu bluza românească; cu polemicile purtate în compania regelui Decebal; cu disputele dezvoltate în cortul de război a marelui domnitor Mihai Viteazu. Ne pare rău pentru faptul că domnul Ghimpu a cam uitat de bluza românească şi s-a retras în meditaţia lăuntrică. Însă nu-i nimic. Se pare că și bluza românească a uitat de el.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu