Steaua sus răsare, ca o taină mare,
ca un pumn de fier strivind un viţel,
ca o moarte-n casă, ca un hoţ la masă.
Ca o catastrofă, amplă, echivocă.
Steaua sus trăieşte, soarele asupreşte,
ca un veşnic haos, secretar cu patos,
lider de partid, asasin livid.
Ca o ciumă vastă, bate la fereastră.
Steaua sus pândeşte, arde, nimiceşte.
Secera, ciocanul, schingiuesc duşmanul.
Fabrica de fier scuipă cruci cu zel.
Fabrica de arme scuipă-n sânul mamei.
Steaua sus conduce, papă, vojdi sau duce.
Fierbe-n muci popoare, limbi, istorii clare.
Crapă indivizi - naşte fii solizi.
Rupe din virgină - naşte gospodine.
Steaua-n suflet arde, fură loc de carte,
bagă spaima, frica, cugetul mi-l strică.
Sufletul mi-e negru, sunt un sclav integru,
inima-mi de câine, uită ce-a fost mâine.
Steaua vrea să nască, pe urmaşi să-i crească,
morţi să reînvie, soarta s-o rescrie.
Mâna-mi amorţeşte, degetul îmi creşte:
Intră-n ochiul stelei, futu-ţi morţii lelei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu