Multicoloră, ca o floare ruptă dintrun curcubeu.
Când am văzut-o prima dată, credeam că-i Dumnezeu.
Mai bine zis zeiță, săltăreață, zveltă, plină de dorință.
Cu părul lung, cârlionțat, scăldat în soarele amiezii.
Cu ochi în care mă pierdeam, extaziat de prospețimea tinereții.
Mai bine zis în somnul vieții fericite, lungi, spăsite.
Cu buze-n care luna-și scaldă claritatea, cu fața dulce,
îmbujorată de splendoarea multor antice palate.
Mai bine zis castele. Senzuală, cu fața luminată de un infinit de stele.
Cu pasul molcom, lin, cu ritm de căprioară.
Cu degetele moi de chilimbar cu iz de sunet de vioară.
Mai bine zis violoncel. Impunătoare, cu talia reginei trasă prin inel.
Cu sânii moi, ca laptele de pasăre măiastră.
M-a săgetat din prima cu privirea împărătească.
M-a-nconjurat cu pat de flori și mi-a dat cheia.
Căzut-am în genunchi înțelegînd că am găsit femeia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu