duminică, 6 noiembrie 2011

Anim'est 2011 - It really shaked it

Munca l-a făcut pe om, şi tot munca îl face pe om să nu ajungă uneori la evenimentele dorite. Astăzi s-a terminat la Chişinău un festival care sper că va reveni şi la anul, e vorba de prima ediţie Anim'est la Chişinău. Chiar dacă nu am reuşit să prind toate proiecţiile din cadrul Anim'est 2011, susţin cu mâna pe inimă că am prins unele care mi-au răscolit lumea interioară mai ceva decît un coniacioc cu cafea. Următoarea bombă animată care mi-a buhnit capul după Crulic a căzut vineri pe la orele 18.00, şi s-a intitulat Persepolis - o istorie monocromatică a Iranului anilor 1980 cu o linie de subiect cât se poate de îndrăzneaţă. Jos căciula!
Deja sâmbăta am prins Best of Anim'est 2011, selecţia care mi-a dăruit omagiul genial adus de un român (Sebastian Cosor) pictorului Edvard Munch (The Scream), homosexualitatea pelicanilor mazochişti (Flamingo Pride), o nouă descoperire în materie de muzică indie (Ramona Falls) şi bineînţeles psihedelia digitală a filmului german External World (ultimul risca să scoată nişte mame cu copii din sală dar până la urmă totul a fost bine iar publicul a relizat că pula şi căcatul pot fi şi metafore simboliste nu doar obscenităţi).
După best off-ul vzrâvnoi (ca să nu folosim kitsch-osul incendiar) a urmat o doză de film de popcorn - Despicable Me, o producţie americană extrem de costisitoare însă una folositoare pentru orice festival graţie diversificării contingentului de public.
A urmat ceea ce aşteptam cu sufletul la gură şi inima la buzunar - Creepy Animation Night. De la partea live pot să spun că m-am aşteptat la mai multe - adică dozele de muzică ambient, noise IDM au fost binevenite, însă vizualizarea de pe ecran era una cam statică, mă aşteptam la un video-art mai dinamic. În fine amicul Sandu Tarlev a rămas atât de impresionat de cele văzute şi auzite încît a pornit şi camera video. Vidosul e iaka AIŞI!
Acum despre programul Creepy Animation - asta o fost cel mai zaibisi. Seturile de filmuleţe erau pe cât de diverse pe atât de bizare, unele până la absurd chiar. Am remarcat Perpetuum Mobile (un elogiu adus unui Faust mecanic de vre-un fan al lui Shinya Tsukamoto ), Save The Rhinoceros - pornomanifestul împotriva omorârii rinocerilor, un film despre fericirea unor gâze de pe un cadavru spânzurat denumirea căruia a dispărut undeva, o peliculă sângeroasă despre fanatismul sectanţilor maniaci şi multe multe alte porţii de mâncăruri alese. Bineînţeles că foarte puţine din astea se găsesc online, careva totuşi sunt şi mai jos aveţi o mostră sănătoasă de creepy animation.
Şi chiar dacă o parte a publicului se aştepta la un pic altfel de creepy, unul mai hollywoodian, doza de umor negru, avangardism vizual şi obscenitate grafică a reuşit să străpungă cerebelul social moldovenesc. Uite aşa fraţilor, publicul a început să consume arta adevărată, câte oleacă, da mai sigur deja. E mai greu de digerat la început, însă aduce beneficii extraordinare organismului mai pe urmă. Aşa că: mai vrem filme pentru creieri!
P.S.
În una din postările anterioare doza nelimitată de subiectivizm m-a făcut să compar ţinuta unei domnişoare de la Ministerul Culturii cu ţinuta unei curve. Autorul s-a autosesizat şi şi-a dat seama că a procedat неправильно. Colectivul de creaţie a blogului dat îşi cere scuze de la domişoara în cauză şi de la organizatorii festivalului Anim'est în caz că le-a creat incomodităţi. Sperăm ca Ministerul Culturii să nu fie afectat de această lipsă de bun simţ a unui blogger непонятный şi să continue susţinerea iniţiativelor culturale de la noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu