Bruno Dumont 2003 Twentynine Palms

Ieri m-a pus dracu să privesc Twentynine Palms în regia lui Bruno Dumont. Nu că ar fi un film rău, dar cu siguranţă nu e un film pentru ora 2 noaptea.
O peliculă banală până la psihedelic şi surealistă până la banal de aproape două ori, un tablou înfricoşător a omuleţului în sânul naturii sălbatice. Timp de două ore asistăm la relaţiile dintre Katja şi David, o rusoaică şi un fotograf din LA porniţi prin deşertul american pentru a găsi locaţiile potrivite unor fotoshootinguri. Lumea din jurul celor doi nu există, e doar un fon existenţialist în care din când în când apare un personaj fugitiv. Relaţia celor doi balansează pe muchie de cuţit între dragoste nebună incitată cu partide violente de sex şi ură inumană - sau mai bine zis umană, pentru că ura e caracteristică doar omului. Tensiunea creşte cu fiecare panoramă şi fiecare gest, ca în final să explodeze într-o amtosferă malefică de schizophrenie. Un film dur - o operă în care frumuseţea se transformă în violenţă, violenţa în futai, futaiul în nevroze, nevrozele în halucinaţii, halucinaţiile în artă... bacu curji în pula mea. şcoală franceză, la puterea 69! Frumos, ireal de frumos pe alocuri, şocant pe final... noaptea asta am dormit rău.

Tweet

Pin It