E greu să scrii despre o carte de Pelevin, e заебешься să scrii despre o carte de Pelevin în română. Eu, deprins cu aşa numitul "zaebit" autohton, am trimis imposibilitatea direct în Оптина Пустынь şi am început să scriu.
De fapt nu am început, nici "am" nici "început" nu descriu în totalitate esenţa fenomenului, cu atât mai puţin "să scriu". "Scriu" ar putea fi limitat la încărcătura raţională, dar capătă total alte conotaţii în romanul lui Viteok.
De ce Viteok? Pentru că contele T., şi Pelevin, şi Ariel, şi Hermafroditul, şi Knopf, şi Tu, şi Eu suntem texte a unor forţe haotice şi deseori total absurde în acţiuni. Forţe care ne scriu prezentul cu toată coloristica lui uimitoare fără aşi da barem seama de asta. O realizare a contelui T. e faptul că aceste forţe se află în interiorul lui, el este autorul propriului destin. Îl plusăm la asta pe Dostoievschii ca personaj principal dintr-un zombie shooter şi avem un roman de nota 10. 10 relativ, în dependenţă de educaţie, вероисповедание, principii... absurd... неВозможно описать неописуемое... думаешь ты Лев Толстой, а на деле хуй простой.
Unul din cele mai bune după Мир Насекомых şi Generation П. Post-modernism proto-nuclear. Esenţă în nimic şi realitate dureros de vie. Jios kepka!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu