miercuri, 10 august 2016

Refuzzz

Am renunţat la Cuvântul lăuntric demult
L-am trimis нахуй!
Nu mai vorbesc cu el
Iar în această seară
Mi-am zis
Ce pula mea?
Dă să-l scot la iveală

De când tot stă în beci
S-a schimbat
E molatic, absent, timid
Nici măcar nu mă priveşte în ochi
Nu are curajul să mă salute

Aşa că dă-l în mă-sa
De Cuvânt
A fost la început
Şi nu mai e


E mort.

miercuri, 22 iulie 2015

Gândacul

Gândacul din capul meu
Nu va muri niciodată
E mai ceva ca tarakanul
Nimic
Nici Apocalipsa
Nici iarna nucleară
Nici marele țunami
Nici asteroidul gigant
Nici încălzirea globală
Nici statul islamic
Nici putin
Nici gaura neagră
N-o să-l ucidă
Gândacul e mort!

Trăiască gândacul!

joi, 18 iunie 2015

Jurnal Olandez – Day huipaimi care, că le-am pierdut firul


Se spune că rata de suiciduri per cap de locuitor în Olanda e foarte mare. Sincer - nu văd asta. Văd oameni binevoitori și zâmbitori, ce-i drept, absolut neinteresați de ceilalți. Până la urmă sunt oameni fericiți. Olandezii nu supraviețiesc, ei trăiesc, iar problemele cu care se confruntă sunt mai des de ordin psihologic, nu fizic. Olandezii n-au treabă cu infrastructura, parcările, transportul public, statul, corupția, inflația sau lipsa locurilor de muncă. Din acest punct de vedere totul e perfect. Orice colț de stradă e făcut pentru toată lumea: invalizi, bicicliști, motocicliști, șoferi, pietoni, pietoni cu copii și cărucioare, șoferi de transport public, pentru oameni în pula mea. În fiecare zi văd bărbați în costum care pedalează la 8 dimineața cântând; văd femei cu copii aruncând glumițe cochete gunoierilor; văd șoferi tatuați de autobuz care te i-au la mișto, îți spun că trebuie să achiți 50 de euro pentru cărucior, după care râd în hohote împreună cu tine. Mai pe scurt, n-ai spune că în Olanda rata de sucid e mare. Și n-au cum s-o facă după perdelele trase, pentru că nu prea au nici perdele. Oricum rata de suicid e mare. Zice lumea că feroviarii trântise-ră și o grevă, se săturase-ră să spele trenurile și șinele murdare de sânge și mațe. 
Olandezii zâmbesc, însă o fac în sinea lor și te ignoră totalmente. Poți să încerci să-i prinzi privirea ore în șir, n-are treabă cu tine, e în lumea lui, una comodă și absolut pohuistă. Și apropo de pohuism, mă apuca o panică moldovenească legată de consumul de marijuana în public, și după câteva zile, realizez că era un mic sindrom bâco-nistrean, de care am scăpat. Arzi un joint în centrul pieței și zâmbești oamenilor care te înconjoară, chiar dacă te doare în pulă de ei. Pe ei la fel îi doare în pulă de tine. Olanda întrunește definitiv maxima "libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea altuia". Aici libertățile, de orice tip, sunt respectate, doar dacă nu dăunează libertăților celorlalți. Ești liber să te spargi cu coca în fiecare seară și să dai duba la 25 de ani; s-o arzi cu bicla și joggingul și să arunci copitele la 101; să fuți și să fii futut așa cum vrei tu; să îmbraci, să bei, să consumi, să mănânci ce vrei tu, nu ce-ți dictează societatea. Olanda te predispune la această individualitate, ai îndeajuns timp ca să te gândești numai la tine, în jur totul e dezinvolt și organizat ca să circuli cât mai comod, Lumea te salută, îți zâmbește, și nu neapărat ca să-ți vândă ceva.  
Ai libertatea deplasării, oriunde, în orice tip de transport public, instituție, magazin și pe orice tip de trotuar. Aici părăsim incinta blogului, al doilea paulainer după al treilea haze și al doilea la chouffe e prea de tot.


... Revenim, e dimineață răcoritoare și am capul curat. I'm clean, cum spunea personajul din Trainspotting. Mi-am reamintit de biciclete, sutelele de mii, milioanele de biciclete. Noi, vechi, moderne, retro, cu 2, 3, 4 roți, cu portbagaj cu tot ce vrei. Cu siguranță, în Olanda există mai multe biciclete decât oameni, iar cicliștii sunt respectați și nu circulă pe linii galbene aiurea, circulă pe jumătate de drum, amenajat special pentru ei, cu semafoare pentru cicliști și reguli stricte de circulație. Ai impresia că oamenii dați s-au născut pe biciclete. Vorbesc la mobil pe biciclete, fumează, transportă câini și copii, valize, vând iarbă și nu m-aș mira dacă sunt în stare să și-o tragă mergând pe biciclete. În Olanda eștu tentat să faci copii, cât mai mulți copii, pentru că ești motivat s-o faci. Fiecare bordură, fiecare magazin sau muzeu are traseu pentru cărucioare sau lift, nu ești discriminat nicăieri, oricine ai fi. Despre camerele de schimb pentru mame și copil din aproape fiecare veceu public nici nu mai vorbesc, aceste chestii simple și utile vor ajunge la noi prin secolul 27, după ce vom scăpa de pericolul homosexual, cel moscovit și cel unionist. Și apropo de homosexuali, destrăbălați și sodomiți. N-am văzut niciunul de când mă aflu aici, nu i-am văzut îmbălânsdu-se în plină stradă sau satisfăcându-se în cur prin parcuri, în schimb, în Chișinău am văzut perechi ortodoxe care se îmbălau în troleibuz și se futeau pe plajă. Ok, nu e pe asta. Și la ce morți să vă mai scriu despre Moldova, le știți și așa. Problema-i că a ars. Nu vreau să mă întorc acasă! Nu ego nah! Turul 2, demisii, huisii căldure și menajerie umană. Însă revin în putreziciunea voastră. pentru că sunt ultimul mohican, pentru că indianul revine întotdeauna.  


Cu siguranță to be continued...

miercuri, 17 iunie 2015

Van Gogh suge!

Burează



La balconul pe care stau în șlapi de plajă și pijamă Angry Birds
Stau cu cuiul în mână
Cuiul bătut desinestătător
Cumpărat desinestătător
La magazin
Legal
Cu bon de casă
Și tot rahatul de rigoare

Panica a ars 
A rămas doar înțelegerea 
Că nu e nici o panică

Van Gogh suge?

Nu

Muzeul Van Gogh suge
precum o bicicletă
ruginită

Muzeu?

Turiști?

Faimă? 

Nemurire?

Cum pula mea?

Să-l bagi pe Vincent în marmură?

.I.

Bagă-l în cartof!

În casa de nebuni!

În canal!

În lanul de grâu!

În câmpul de floarea soarelui!

.I.

Nu în Coca Cola

Versace

McDonalds și Volvo


Lăsați-l să strălucească în mizeria lui materială

În nopțile ploioase și zilele fierbinți

În eclipsele de nebunie și atacurile de previziune

În imaginația urmașilor, nu în burta lor

Van Gogh nu e Big Mac!

Scoteți-l
nahui!
din muzeu

Și transformați muzeul în mausoleu..

duminică, 14 iunie 2015

Jurnal olandez, partea întâi

Day 1 – I can’t feel my legs!

Asta-i unicul lucru pe care pot să-l spun despre prima și a doua zi de aici.



Ziua doi - șto za nah!

Cum recunoști un moldovean în avion? Bate din palme la aterizare.
Asta se întâmpla în ziua întîi, însă în ziua întîi n-am avut chef să scriu despre asta.
N-am avut chef să scriu.
Și când nu ai chef să scrii
Nu vrei să scrii despre canale, sative, văduve albe, red lighturi și hering.
Trebuie să scrii despre altceva, ceva măreț.
Însă nimic măreț nu există.
Există uman și inuman.
Vom vorbi mâine despre infrastructură, comoditate, spații verzi, toleranță, libertate și, până la urmă, fericire.


Ziua trei - Gaburici demisia!

Ca să fim în ritm cu ultimele tendințe ale modei și ultimul țipăt al bunului simț vom închega și noi măcar o mărturie a faptului că am fost într-o zi în țara cu cele mai multe libertăți și cele mai omenești comodități. Nu vom vorbi aici despre Rembrandt, Vermeer, Van Gogh sau Jos Stelling. O, bine că mi-am reamintit de Jos, au un Muzeu al Filmului aici, unde stopudovo este și domnul Stelling. Dar, să ne întoarcem la tripul în Olanda. E o chestie pe care nu poți s-o redai, mai ales că e vorba de o chestie pe whitewidow necontenit de două zile încoace. Aici n-ai despre ce vorbi, n-ai ce compara, e inutil să compari miile de ani de istorie nordică. Ce huinea scriu eu băieți? White widow mafaka! Aici avea să fie un jurnal olandez, însă nu vai fi, pentru că e jurnal olandez. Și apropo, ce a vrut să zică gagica de lângă coffee shopul Bulldog?, cea care-i spunea unui sârb: Have a nice trip! A vrut să-i zică că ciupercile pe care i le-a vândut sunt super tari, sau pur și simplu i-a urat drum bun?



Ziua patru 

Te trezești cu o mică mahmureală și un miros de white whidow care ți-a intrat în toți porii. Te afli pe strada Duyfhuysstrase (sunt sigur că nu am scris corect denumirea) din Utrecht, într-o casă tradițională cu scări înguste și podeaua din lemn vechi, poate mai vechi decât istoria Moldovei. Realizezi că acest jurnal nu va putea fi scris seara, pentru că seara ești prea high, prea obosit, prea amețit de multitudinea de beri belgiene, nemțești și olandeze. Așa că seara va scrie Gonzo, iar ziua va scrie Marin. Care va fi mai bun? Decid eu, nu voi, ha-ha!
De cand mă țin minte doream să ajung în Olanda, îmi imaginam acest trip altfel, mai nonconformist, mai supradozat, mai dus cu pluta. Am venit în Olanda mai matur, cu familia, și fără nebunia adolescentină din cap. Dacă ajungeam aici cu 5 în urmă, în perioda în care tot ce se oferea se consuma, puteam să mă arunc într-un canal cu capul înfierbântat de la extasy, sau, de ce nu – într-o relație sexuală mai neortodoxă. Nenumărate sunt căile drogului.
Nu mai sunt acel om, deși cu siguranță voi pescui un moment oportun ca să văd Amsterdamul de noapte, o adevărată bombă de divertisment, lumini și oameni cu fesul curs. Până acum am văzut Olanda de zi: Amsterdam, Utrecht și Haga. Amsterul suge în comparație cu celelalte două, poate nu l-am explorat îndeajuns. Această țară are două aspecte total diferite, care deseori se bat cap în cap, chiar dacă se tolerează și se acceptă așa cum sunt: e vorba de Olanda turistică și Olanda locală. Olanda turistică e nebună de cap, dinamică, împânzită de reclame și consumerism, de curve și droguri de tot felul. Olanda turistică duhenește a pișat, după care a iarbă, după care iarăși a pișat. Are un ritm nebun pe care cardiacii cu greu l-ar putea menține, trebuie să fii și tu dus cu pluta ca să accepți această cursă venită din halucinațiile lui Hunter S. Thompson. Și eu nu am acceptat-o, am drogurile mele aici, vii și importante, nu sintetice și efemere. Însă Olanda turistică nu înseamnă doar droguri, cluburi și curve. Olanda turistică mai înseamnă și muzee, arhitectura, natură și bucătărie. Le vom lua pe rând. Pentru că bulgarul Bob, cu care am făcut cunoștință aizi, deja învârte un mega spliff cu ultimele rămășițe de white widow. Mâine trecem la Amnesia. Însă ar fi bine să revenim la muzee. Muzeele olandeze sunt magnifice, impunătoare, eterne, muzeele olandeze găzduiesc comori de neprețuit. Primul în care am pășit a fost Mauritshuis din Haga, muzeul care găzduiește opere din Rembrandt, Hals, Vermeer și un tip căruia i-am uitat numele, însă care a pictat niște văcuțe extraordinare la vremea lui, undeva prin secolul XVI/XVII. Apropo, dacă aveți de gând să vizitați mai mult de trei muzee, luați-vă museum kaart și nu cheltuiți banii de-a pula.
Arhitectura olandeză e sublimă, vine din altă lume, vine dintr-o perioadă în care lumea încă căuta frumosul absolut - la grande bellezza, ca să-i spunem așa. Clădiri și castele gotice impunătoare, catedrale cu turnuri care străpung norii grei din cerul nordic, căsuțe cu 2/3 etaje aranjate frumos una după altă, futurism, deconstrutivism – tot ce vrea mușchiul tău de estet și pasionat de arhitectură. Totul se păstrează printr-o renovare zilnică, olandezii construiesc și modernizează din greu, tot, de la urnele de gunoi până la uzine, de la transport public până la patrimoniu istoric. Oamenii iștea nu se pot opri, blea! Am uitat că mâine votați, votați cu un primar olandez, man! Mai scriu un pic și despre natură, și vă las să vă gândiți la primărie.
Natura Olandei poate fi asemănată cu cea a Moldovei, doar că – e îngrjită, curățată regulat și lăsată să se dezvolte acolo unde vrea ea. Orașul nu pote păși peste natură, însă natura poate păși peste oraș. Fiecare canal e plin de rățuște și nuferi, în fiecare parc din centrul celui mai aglomerat oraș dai de căprioare, fazani și diferite vietăți care-ți bucură ochiul în habitatul lor natural. Olandezii respectă natura, și probabil, din cauza asta natura îi respectă pe ei, îi faci înalți și frumoși. Îi face în stare să se scalde Marea Nordului, mare care-ți taie picioarele cu ace de arici-viking... Bob a terminat treaba. Vă las. Altfel iarăși încep să scriu aberații pe vapori de văduvă albă.


Probably to be continued...