Day 1 – I can’t feel my legs!
Asta-i unicul lucru pe care pot să-l spun despre prima și a doua zi de
aici.
Ziua doi - șto za nah!
Cum recunoști un moldovean în avion? Bate din palme la
aterizare.
Asta se întâmpla în ziua întîi, însă în ziua întîi n-am avut
chef să scriu despre asta.
N-am avut chef să scriu.
Și când nu ai chef să scrii
Nu vrei să scrii despre canale, sative, văduve albe, red
lighturi și hering.
Trebuie să scrii despre altceva, ceva măreț.
Însă nimic măreț nu există.
Există uman și inuman.
Vom vorbi mâine despre infrastructură, comoditate, spații
verzi, toleranță, libertate și, până la urmă, fericire.
Ziua trei - Gaburici demisia!
Ca să fim în ritm cu ultimele tendințe ale modei și
ultimul țipăt al bunului simț vom închega și noi măcar o mărturie a faptului că
am fost într-o zi în țara cu cele mai multe libertăți și cele mai omenești
comodități. Nu vom vorbi aici despre Rembrandt, Vermeer, Van Gogh sau Jos
Stelling. O, bine că mi-am reamintit de Jos, au un Muzeu al Filmului aici, unde
stopudovo este și domnul Stelling. Dar, să ne întoarcem la tripul în Olanda. E
o chestie pe care nu poți s-o redai, mai ales că e vorba de o chestie pe
whitewidow necontenit de două zile încoace. Aici n-ai despre ce vorbi, n-ai ce
compara, e inutil să compari miile de ani de istorie nordică. Ce huinea scriu
eu băieți? White widow mafaka! Aici avea să fie un jurnal olandez, însă nu vai
fi, pentru că e jurnal olandez. Și apropo, ce a vrut să zică gagica de lângă
coffee shopul Bulldog?, cea care-i spunea unui sârb: Have a nice trip! A vrut
să-i zică că ciupercile pe care i le-a vândut sunt super tari, sau pur și
simplu i-a urat drum bun?
Ziua patru
Te trezești cu o
mică mahmureală și un miros de white whidow care ți-a intrat în toți porii. Te
afli pe strada Duyfhuysstrase (sunt sigur că nu am scris corect denumirea) din
Utrecht, într-o casă tradițională cu scări înguste și podeaua din lemn vechi,
poate mai vechi decât istoria Moldovei. Realizezi că acest jurnal nu va putea
fi scris seara, pentru că seara ești prea high, prea obosit, prea amețit de
multitudinea de beri belgiene, nemțești și olandeze. Așa că seara va scrie
Gonzo, iar ziua va scrie Marin. Care va fi mai bun? Decid eu, nu voi, ha-ha!
De cand mă țin minte doream să ajung în Olanda, îmi
imaginam acest trip altfel, mai nonconformist, mai supradozat, mai dus cu
pluta. Am venit în Olanda mai matur, cu familia, și fără nebunia adolescentină
din cap. Dacă ajungeam aici cu 5 în urmă, în perioda în care tot ce se oferea
se consuma, puteam să mă arunc într-un canal cu capul înfierbântat de la
extasy, sau, de ce nu – într-o relație sexuală mai neortodoxă. Nenumărate sunt
căile drogului.
Nu mai sunt acel om, deși cu siguranță voi pescui un
moment oportun ca să văd Amsterdamul de noapte, o adevărată bombă de
divertisment, lumini și oameni cu fesul curs. Până acum am văzut Olanda de zi:
Amsterdam, Utrecht și Haga. Amsterul suge în comparație cu celelalte două,
poate nu l-am explorat îndeajuns. Această țară are două aspecte total diferite,
care deseori se bat cap în cap, chiar dacă se tolerează și se acceptă așa cum
sunt: e vorba de Olanda turistică și Olanda locală. Olanda turistică e nebună
de cap, dinamică, împânzită de reclame și consumerism, de curve și droguri de
tot felul. Olanda turistică duhenește a pișat, după care a iarbă, după care
iarăși a pișat. Are un ritm nebun pe care cardiacii cu greu l-ar putea menține,
trebuie să fii și tu dus cu pluta ca să accepți această cursă venită din
halucinațiile lui Hunter S. Thompson. Și eu nu am acceptat-o, am drogurile mele
aici, vii și importante, nu sintetice și efemere. Însă Olanda turistică nu
înseamnă doar droguri, cluburi și curve. Olanda turistică mai înseamnă și
muzee, arhitectura, natură și bucătărie. Le vom lua pe rând. Pentru că bulgarul
Bob, cu care am făcut cunoștință aizi, deja învârte un mega spliff cu ultimele rămășițe
de white widow. Mâine trecem la Amnesia. Însă ar fi bine să revenim la muzee.
Muzeele olandeze sunt magnifice, impunătoare, eterne, muzeele olandeze
găzduiesc comori de neprețuit. Primul în care am pășit a fost Mauritshuis din
Haga, muzeul care găzduiește opere din Rembrandt, Hals, Vermeer și un tip
căruia i-am uitat numele, însă care a pictat niște văcuțe extraordinare la
vremea lui, undeva prin secolul XVI/XVII. Apropo, dacă aveți de gând să
vizitați mai mult de trei muzee, luați-vă museum kaart și nu cheltuiți banii
de-a pula.
Arhitectura olandeză e sublimă, vine din altă lume, vine
dintr-o perioadă în care lumea încă căuta frumosul absolut - la grande bellezza,
ca să-i spunem așa. Clădiri și castele gotice impunătoare, catedrale cu turnuri
care străpung norii grei din cerul nordic, căsuțe cu 2/3 etaje aranjate frumos
una după altă, futurism, deconstrutivism – tot ce vrea mușchiul tău de estet și
pasionat de arhitectură. Totul se păstrează printr-o renovare zilnică,
olandezii construiesc și modernizează din greu, tot, de la urnele de gunoi până
la uzine, de la transport public până la patrimoniu istoric. Oamenii iștea nu
se pot opri, blea! Am uitat că mâine votați, votați cu un primar olandez, man! Mai
scriu un pic și despre natură, și vă las să vă gândiți la primărie.
Natura Olandei poate fi asemănată cu cea a Moldovei, doar
că – e îngrjită, curățată regulat și lăsată să se dezvolte acolo unde vrea ea.
Orașul nu pote păși peste natură, însă natura poate păși peste oraș. Fiecare
canal e plin de rățuște și nuferi, în fiecare parc din centrul celui mai
aglomerat oraș dai de căprioare, fazani și diferite vietăți care-ți bucură
ochiul în habitatul lor natural. Olandezii respectă natura, și probabil, din
cauza asta natura îi respectă pe ei, îi faci înalți și frumoși. Îi face în
stare să se scalde Marea Nordului, mare care-ți taie picioarele cu ace de
arici-viking... Bob a terminat treaba. Vă las. Altfel iarăși încep să scriu
aberații pe vapori de văduvă albă.
Probably to be continued...
